Ana Bănuță
"În anul 2000 deveneam elevă a cercului de balet Arabesque din cadrul Palatului Național al Copiilor. Activitatea din cadrul cercului, sub îndrumarea maestrului de balet Anca Mihaela Roman, avea să mă formeze ca persoană și ca dansator în același timp.
Am continuat această activitate, în paralel cu alte activități artistice, până la vârsta de 18 ani, când am devenit asistenta doamnei Anca Roman, în aceeași instituție, Palatul Național al Copiilor.
Pasiunea pentru dans pe care dânsa mi-a insuflat-o încă de la cele mai fragede vârste, dar și sfaturile călduroase m-au determinat să urmez studii coregrafice la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Având un model deosebit al profesorului de dans, la programul de master am ales pedagogie coregrafică, tot în cadrul aceleiași universități.
Astăzi sunt absolventă a masterului de Coregrafie și performanță în dans din cadrul UNATC și profesor de coregrafie la Palatul Național al Copiilor, urmând frumoasa activitate începută de doamna Anca Roman, dar și asistenta dânsei pentru activitatea Ansamblului de Balet Arabesque.
Sunt dansatoare (performer) în cadrul proiectelor independente ale colegilor de facultate și îmi doresc realizarea unor activități deosebite în domeniul artistic."