Certificatul obţinut este recunoscut pe piaţa muncii din  România, U.E și în toate țările cu care România are semnate tratate de recunoaştere!!!


Cursul de instructor de dans este un curs de specializare, se adresează celor care lucrează în domeniul artelor spectacolului şi doresc să instruiască şi alte persoane. Prin participarea la acest program de formare profesională vă asiguraţi un certificat de specialist validat de ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări) cu recunoaştere naţională, europeană și chiar internațională. 

Pentru persoanele interesate de participarea la cursul instructor de dans, trebuie să știe că acest proiect pune accent pe formarea deprinderilor şi aptitudinilor specifice instruirii dansatorilor, identificarea nivelului de pregătire fizic, abilităților specifice diferitelor grupe de elemente corporale, a gradului de complexitate specific dansurilor parcurse și adaptarea continuă a materialului didactic pregătit la situațiile concrete din sala de antrenament.

Cursul are ca scop pe de-o parte dezvoltarea performanţelor proprii, pentru folosirea dansului ca profesie sau ocupație. De asemenea, absolvenții se pot implica la un nivel profesional în realizare unor coregrafii artistice single sau de grup, în cadrul unor evenimente artistice diverse (concursuri, spectacole, emisiuni pentru televiziune, videoclipuri, etc.).

Instructorul de dans, pentru facilitarea procesului de învăţare, trebuie să fie capabil să explice și să demonstreze pași, combinații, elemente corporale simple și complexe, dovedind la rândul său competenţe de dansator. Instructorul de dans utilizează metode diverse și variate pentru a-și îndeplinii obiectivele și sarcinile propuse. Lecțiile de dans sunt proiecte didactice bine structurate, care precizează numărul de participanți, conținuturi, dozări, intensități, durate, schițe, desene privind coregrafiile de realizat, direcții, planuri, indicații specifice, etc. Acompaniamentul muzical reprezintă capitol foarte important pe care instructorul de dans trebuie să-l acopere la un nivel profesional ridicat, având în vedere specificul ocupației care imbină armonios muzicalitatea motrică cu elementele de agogică și dinamică ale pieselor alese.
 

Perioada desfășurării cursului instructor de dans: iunie 2018

Cursul se va desfășura în București

Înscrieri și solicitări la contactele menționate pe site!

Taxa de curs - 1600 lei plus 100 lei înscrierea la examenul de absolvire!

Condiții de acces:

Minim absolvent de liceu, experiență în domeniul dansului ca dansator sau ca instructor de dans, experiență motrică în sporturi învecinate (gimnastică, aerobic, dans sportiv, etc.), muzicalitate motrică, stare de sănătate bună - acest lucru fiind relevat în cadrul unui interviu și de portofoliu prezentat la momentul înscrierii.

Autorizații și recunoaștere:

Cursul instructor de dans este autorizat de Comisia Municipală din cadrul Agenției de Prestații Sociale - Autoritatea Națională pentru Calificări - Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, cu respectarea standardului ocupațional în vigoare. Cursul de instructor de dans se finalizează cu examen în urma căruia se va elibera certificatul de instructor de dans.


Certificatul de absolvire pentru ocupația instructor de dans este însoțit de suplimentul descriptiv care cuprinde competențele dobândite, certificat recunoscut pe piața muncii din Romania, UE și în toate țările cu care Romania are semnate tratate de recunoaștere a diplomelor și certificatelor în condițiile supralegalizării conform tratatului de la Haga!!!

Cursurile teoretice și practice se vor desfășura în parteneriat cu Ability Development SRL (organizație autorizată Autoritatea Naționala pentru Calificări), la sala de balet din cadrul Palatului Național al Copiilor (Bdul Tineretului nr. 8-10 – stația de metrou Tineretului).

  

Formatori și evaluatori experți A.N.C.:

- maestru coregraf Anca Roman, profesor Palatul Național al Copiilor (modul dans clasic, îndrumător regie spectacol);
- maestru coregraf Paula Ionescu, profesor Palatul Național al Copiilor (modul dans modern şi de caracter, îndrumător regie spectacol); 
- instructor de dans, antrenor sportiv gimnastică, expert artele spectacolului
Georgette Nicola - VLĂDUȚU (project manager – coordonator proiect coregrafic final);
- instructor de dans, balerin la Teatrul ”Stela Popescu” Octavian Iuga (realizator mixaje audio-video, coordonator mixaj proiect coregrafic final)
- formator expert comunicare, competențe antreprenoriale Carmen Prodan.

NOTĂ! Locuri limitate! Grupa de pregătire este formată în ordinea înscrierii și depunerii unui dosar complet!

Date de contact: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.  contact 0768 299 635